Lalelele - cea mai frumoasa surpriza a primaverii Iata ce mesaje ascunde aceasta floare si cat de important este sa daruiesti aranjamentul potrivit!

Primavara este momentul oportun sa le arati celor dragi dragostea si aprecierea pe care le-o porti, pentru ca se afla mereu langa tine atunci cand ai nevoie. Florile au reprezentat intotdeauna cea mai frumoasa cale prin care sa iti poti exprima trairile si sentimentele, astfel ca un buchet poate insenina ziua oricui. Indiferent de contextul in care te afli sau de evenimentul la care trebuie sa participi, un aranjament floral este optiunea preferata de multe persoane. Atunci cand este vorba despre alcatuirea unui buchet din flori de primavara, lalelele reprezinta cea mai comuna alegere, intrucat acestea sunt delicate si au o semnificatie aparte. Avand o varietate de specii de lalele, ai posibilitatea de a opta pentru o paleta vasta de aranjamente, unde fiecare floare in parte sa exprime un mesaj.

Lalelele sunt unele dintre vestitorii primaverii, deoarece acestea rasar in momentul in care natura revine la viata, facand parte din florile cele mai daruite in aceasta perioada, alaturi de alte flori de primavara precum ghioceii sau narcisele. Daca esti curios si iti doresti sa inveti mai multe despre aceste flori, ramai alaturi de acest articol, unde vei afla cele mai interesante lucruri despre lalele, precum si o scurta istorie a lor sau modalitatile cele mai bune de ingrijire.

Cuprins

  1. Istoria lalelelor - Cele mai interesante lucruri pe care trebuie sa le stii despre aceste flori

1.1. Cand infloreste laleaua?

1.2. Cele mai importante curiozitati despre lalele

  1. Care sunt cele mai comune tipuri de lalele si ce semnifica fiecare culoare in parte? De la laleaua pestrita la laleaua rosie
  2. Ce lalele oferi in functie de eveniment?
  1. Istoria lalelelor - Cele mai interesante lucruri pe care trebuie sa le stii despre aceste flori

Lalelele au o semnificatie puternica, fiind cultivate in foarte multe colturi ale lumii, astfel ca fiecare specie in parte are povestea ei interesanta. Daca intrebi pe cineva de unde sunt originare aceste flori, raspunsul va fi cu siguranta Olanda, intrucat aceasta este renumita ca fiind “Tara Lalelelor”. Aceasta floare s-a adaptat perfect, iar olandezii au indragit atat de mult laleaua, incat o folosesc ca pe un simbol national.

Vei fi surprins sa afli ca laleaua nu isi are originile aici. Olandezii au imprumutat aceste flori, facand o “obsesie” pentru ele si cultivandu-le in numar exagerat de mare, insa patria acestor vestitori ai primaverii este Persia. Se spune ca acestea erau cultivate doar in palatele seicilor, fiind considerate florile bogatilor. De asemenea, au fost gasite dovezi conform carora lalelele isi au originea in regiuni din Asia, unde se pot observa campuri intregi de lalele in fiecare an.

 1.1. Cand infloreste laleaua? 

Lalelele sunt flori delicate, sensibile, astfel ca necesita o atentie speciala. Daca esti pasionat de ingrijirea lalelelor, trebuie sa te documentezi putin cu privire la acestea, deoarece trebuie sa le acorzi mult timp si multa dragoste. Bulbii se planteaza incepand cu prima zi a lunii noiembrie, indiferent daca alegi sa faci acest lucru in solar sau in gradina. Daca optezi sa le plantezi in solar, o poti face pana la inceputul iernii, intrucat acestea vor inflori rapid, inca din luna ianuarie. Insa, daca le plantezi in gradina, acestea vor inflori in a doua jumatate a lunii aprilie sau chiar in martie, daca este o clima favorabila. Lalelele iubesc soarele si caldura, astfel ca trebuie sa ai grija ca ele sa se afle in permanenta intr-un loc luminos. Evita sa le uzi excesiv, intrucat se pot ofili rapid.

 1.2. Cele mai importante curiozitati despre lalele 

Lalelele sunt flori complexe si misterioase, despre care nu se cunosc inca toate informatiile, astfel ca sunt binevenite cateva curiozitati interesante despre acestea, pentru a le putea intelege mult mai bine semnificatia:

  • Fac parte dintr-o mare familie de plante, printre care si ceapa, usturoiul sau crinul
  • Numele lalelelor “se trage” din Persia, unde acestea au fost denumite in functie de forma lor de turban
  • Exista o varietate imensa de specii de lalele, care mai de care mai spectaculoase
  • Lalelele au o simetrie aproape de perfectiune
  • Lalelele infloresc doar in decursul a maximum 7 zile
  • Cea mai interesanta specie a lalelelor este cea mov, confundata de multi ca fiind neagra
  • Desi acestea sunt originare din Asia Centrala sau Persia, au devenit cu adevarat cunoscute in momentul in care olandezii au inceput sa le cultive in fiecare colt al tarii
  • Asemenea florii-soarelui, laleaua se va orienta intotdeauna dupa lumina, chiar daca se afla in vaza sau in gradina
  • Lalelele au fost considerate florile regalitatii, fiind cele mai scumpe din lume la un moment dat

  1. Care sunt cele mai comune tipuri de lalele si ce semnifica fiecare culoare in parte? De la laleaua pestrita la laleaua rosie 

Se spune ca nu se face primavara cu o singura floare, insa atunci cand este vorba despre lalele, acestea iti pot oferi o bucurie de nedescris, iar un buchet de lalele ascunde mesaje puternice. Fiecare tip de lalea are o semnificatie aparte, astfel ca este recomandat sa stii care sunt culorile care se potrivesc in functie de context, pentru a nu te confrunta cu o situatie neplacuta. Exista o larga paleta de culori ale acestor plante, iar fiecare este speciala in felul ei.

Laleaua pestrita

Laleaua pestrita, cunoscuta ca “Fritillaria meleagris”, este un adevarat monument al naturii. Aceasta floare este extrem de speciala, avand un aspect deosebit, asemenea unei table de sah. Din pacate, este pe cale de disparitie, fiind in prezent protejata de lege, deoarece a fost culeasa excesiv pentru comercializare. In prezent, se regaseste doar in cateva regiuni ale tarii noastre, fiind o floare salbatica, extrem de frumoasa. In functie de clima, aceasta infloreste spre finalul primaverii, insa pentru maximum 10 zile, dupa care se inchide. Floarea este delicata, avand aspectul unui clopotel firav, care te indeamna sa o admiri.

Laleaua albastra

Lalelele albastre sunt flori cu adevarat deosebite. Acestea nu se regaseau inainte in gama cromatica a lalelelor, insa cativa botanisti au reusit sa le creeze. Laleaua albastra are mai multe semnificatii, in functie de interpretarea fiecarei persoane in parte. Pentru unii oameni reprezinta liniste si pace, insa pentru altii simbolizeaza unicitate. Daruirea unui astfel de buchet special arata iubirea, aprecierea si respectul pe care le porti pentru cei dragi. De asemenea, datorita aspectului lor deosebit, acestea sunt perfecte si pentru anumite ocazii speciale, facand fiecare eveniment unic.

Laleaua neagra

Laleaua neagra a devenit cunoscuta datorita unei carti celebre, fiind un adevarat simbol. De aceea, reprezinta libertate si razvratire. Unele aranjamente ce contin lalele negre sunt menite sa exprime sentimente de regret, atunci cand pierzi o persoana draga, insa multi oameni folosesc acest tip de floare in contexte business, pentru a ura succes si belsug. Cum negrul a fost intotdeauna asociat cu regretul, moartea sau durerea, laleaua neagra se foloseste de cele mai multe ori pentru ocazii triste, insa poti oferi fara probleme un astfel de buchet si cuiva pe care il apreciezi. Multe persoane interpreteaza aceasta lelea ca fiind floarea misterului si a infinitului, deoarece este de fapt mov, insa pusa intr-o anumita lumina, prezinta tente de negru.

Laleaua alba

Albul a reprezentat intotdeauna cea mai inocenta forma de iubire, astfel ca simbolistica lalelelor albe este destul de simpla. Daca alegi sa oferi cuiva un buchet de lalele albe, trebuie sa stii ca ti-ai pus sufletul pe tava, intrucat acestea arata puritatea sentimentelor tale. De asemenea, indica si sincere pareri de rau. Daca simti ca i-ai gresit cuiva, care poate nu merita, un aranjament de lalele albe o sa ii “spuna” persoanei respective ca scuzele tale sunt oneste. Laleaua alba este o planta delicata si pura, deci poti cumpara un buchet de flori pentru persoanele importante din viata ta, carora vrei sa le expui sentimentele tale sincere.

Laleaua roz

Nuantele de roz au fost considerate intotdeauna vesele si potrivite pentru contexe fericite, astfel ca lalele de aceasta culoare sunt perfecte pentru a fi oferite prietenilor sau membrilor familiei. Laleaua este sensibila si te ajuta sa iti exprimi sentimentele oneste si blande. Daca vrei sa ii arati persoanei de langa tine cat de importanta este, insa nu ai inca sentimente profunde de iubire, ii poti oferi fara probleme un buchet de lalele roz.

Laleaua galbena

Laleaua galbena si-a tot schimbat simbolistica de-a lungul timpului, astfel ca de la dragostea neimpartasita, a ajuns la sarbatorirea unui zambet frumos. Poate pare putin ciudat, insa oamenii tind sa daruiasca buchete de lalele galbene persoanelor vesele si pozitive din viata lor. In trecut, oamenii foloseau lalele galbene pentru a incheia o relatie, dorind sa arate prin intermediul acestora faptul ca sentimentele au inceput sa dispara.

Laleaua rosie

Florile rosii au reprezentat intotdeauna forma cea mai usoara prin care sa iti exprimi sentimentele de dragoste fata de o alta persoana, astfel ca lalele rosii se folosesc de regula in buchete complexe, alaturi de alte flori sau in buchetele de trandafiri. Rosul este pasional si intens, deci este perfect pentru ocazii speciale, precum ziua indragostitilor sau diverse aniversari ale cuplului.

  1. Ce lalele oferi in functie de eveniment? 

Florile au fost oferite intotdeauna in dar, in functie de context sau de sarbatoare. Trebuie sa stii insa, ca acestea trebuie daruite in functie de simbolistica fiecareia in parte, pentru a nu da o impresie gresita. Daca iti plac foarte mult lalelele si tii neaparat sa utilizezi aceste flori la diverse evenimente, tine intotdeauna cont de culoarea acestora.

  • Inmormantare

Daca te afli intr-un context trist, este necesar sa alegi cu atentie florile oferite, astfel incat sa nu pari lipsit de empatie. Pentru acest cadru, cele mai potrivite sunt lalelele negre sau galbene. Poti alege in functie de relatia pe care o aveai cu persoana decedata. Daca era cineva din familie sau iti era foarte apropiata, se recomanda laleaua galbena. In caz contrar, cea neagra este mai potrivita.

  • Aniversari ale relatiei

Pentru astfel de momente, orice floare poate fi potrivita, insa depinde de cat de puternice sunt sentimentele voastre. Daca relatia este la inceput de drum, laleaua alba sau cea roz este cea mai potrivita. De asemenea, daca aniversati un numar mai mare de ani petrecuti impreuna, lalelele albe pot simboliza transformarea sentimentelor tale fata de persoana iubita. Aceasta poate sa reprezinte o maturizare a ta si a relatiei tale, astfel ca un aranjament de lalele albe este perfect pentru aceste ocazii. Daca simti ca persoana langa care esti reprezinta jumatatea ta, ii poti arata acest lucru prin intermediul unui buchet de lalele rosii, ce arata sentimentele tale sincere si puternice.

  • Zile de nastere

Ziua de nastere reprezinta un moment prielnic sa faci cadou un frumos buchet de flori, pentru a-i arata sarbatoritului admiratia ta. Daca persoana in cauza iti este destul de apropiata, poti darui un buchet de lalele roz, care simbolizeaza sentimente sincere, de prietenie si respect. In schimb, daca este un eveniment la care participi din complezenta, poti opta pentru un buchet de lalele albastre.

  • Intalniri de afaceri

Daca esti pus in pozitia de a lua parte la o intalnire de afaceri sau trebuie sa ii oferi sefei tale un cadou, este necesar sa pregatesti un aranjament business. Pe site-ul nostru gasesti o gama variata de buchete sau cutii aniversare, ce te ajuta sa iei intotdeauna decizia potrivita. Alege lalelele albe, alaturi de alte flori speciale, precum orhideele sau hortensiile. Poti opta si pentru un aranjament complex, care sa contina bomboane sau sticle cu bauturi fine.

Asadar, lalelele reprezinta florile perfecte prin intermediul carora sa iti exprimi sentimente puternice de admiratie, dragoste, respect sau chiar regret. Este important sa alegi intotdeauna tipul de lalea potrivit, in functie de context sau de eveniment. De asemenea, tine cont de relatia pe care o ai cu persoana care urmeaza sa primeasca buchetul.

Surse foto: Pexels.com, Shutterstock.com, Californiaflowers.ro


California Flowers - Livram zambete si flori, acum si in Bucuresti!

You may also like

View all
Example blog post
Example blog post
Example blog post