Ingrijirea bonsaiului - Ce trebuie sa stii despre cea mai populara planta a momentului

bonsai

Majoritatea persoanelor care locuiesc la oras isi doresc sa se conecteze din nou cu natura si, din acest motiv, aleg sa isi creeze propria oaza de relaxare cu ajutorul plantelor de interior. Daca locuiesti la casa, acest lucru poate fi cu atat mai simplu, prin amenajarea gradinii. Desi toate plantele vor oferi acelasi confort, exista anumite tipuri de plante cu adevarat speciale, precum bonsaiul.

Bonsaiul este un tip de planta care, in esenta, este replica perfecta a unui copac obisnuit, dar care poate fi miniaturizat. Contrar aparentelor, bonsaiul nu este modificat din punct de vedere genetic, ci este crescut in miniatura cu ajutorul unor tehnici speciale de taiere si legare a ramurilor. Astfel, poti avea o replica perfecta a unui copac indragit chiar in confortul locuintei tale, daca stii cum sa il ingrijesti.

Cuprins

  • Ingrijirea bonsaiului si diferitele tipuri existente
  • Ingrijirea bonsaiului sau ficusului gingseng de interior
  • Ingrijirea si taierea unui bonsai uscat si afectat

    1. Ingrijirea bonsaiului si diferitele tipuri existente 

Exista mai multe tipuri de bonsai, insa in linii mari, acesta poate fi adaptat atat pentru interior, cat si pentru exterior. Speciile de interior necesita mai multa grija, in timp ce tipurile de exterior pot fi mai rezistente in fata conditiilor de mediu mai agresive. 

Copacii bonsai de interior sunt mult mai greu de cultivat si intretinut, iar tehnicile de taiere si legare a ramurilor trebuie sa asigure o crestere armonioasa, potrivita pentru dimensiunea locuintei tale. Nu toate speciile de bonsai ar putea supravietui in mediul obisnuit de acasa, asadar, va fi necesara fie adaptarea locuintei pentru a crea un mediu propice pentru dezvoltarea bonsaiului, fie alegerea unui tip de bonsai care sa poata creste in mediul deja existent. In majoritatea cazurilor, speciile tropicale si subtropicale sunt ideale pentru interior.

Speciile de exterior sunt mai rezistente si se adapteaza mai bine mediului natural. Acestea vor creste mai repede si in dimensiuni relativ mai mari, spre deosebire de speciile de interior. Bonsaiul de exterior, cel traditional, poate fi tinut in casa pentru perioade scurte de timp, iar acest lucru este recomandat mai ales in sezonul rece. 

  1. Ingrijirea bonsaiului sau ficusului gingseng de interior 

Bonsaiul de interior se afla pe lista celor mai iubite plante in acest moment, iar motivele sunt evidente. Deoarece poate fi replica fidela a arborelui tau preferat, bonsaiul te va ajuta adaugi o amprenta personala locuintei tale. 

Desi se spune ca bonsaiul este greu de ingrijit, acest lucru nu este complet adevarat. Cu siguranta, are nevoie de mai multa grija in comparatie cu alte plante, insa intretinerea si cresterea unui bonsai poate deveni o sarcina usoara atunci cand stii exact ce trebuie sa faci. 

bonsai

Lumina

Lumina naturala este foarte importanta pentru cresterea si supravietuirea bonsaiului. Este recomandat sa plasezi planta cateva ore pe zi in apropierea unei ferestre, pentru lumina naturala bogata. Acest lucru ii va asigura bonsaiului un frunzis verde si frumos si ii va mentine sanatatea, deoarece va fi mai rezistent in fata daunatorilor si bolilor.

Apa

Udarea corecta a bonsaiului va face o diferenta enorma atunci cand vine vorba despre sanatatea si aspectul acestuia. Desi majoritatea persoanelor considera ca bonsaiul trebuie sa aiba pamantul umed in permanenta, acest lucru nu inseamna ca apa trebuie adaugata din abundenta. Nu exista o regula generala, deoarece udarea depinde si de mediul locuintei. Este indicat sa verifici pamantul cu degetul ca acesta sa nu fie nici foarte umed, nici foarte uscat. In general, bonsaiul are nevoie de apa odata la 3-4 zile. O data pe saptamana este recomandat sa scufunzi ghiveciul intr-o galeata cu apa timp de 2 minute in asa fel incat apa sa patrunda in fiecare parte si la fiecare radacina. Deoarece bonsaiul are nevoie de un mediu mai umed, expertii recomanda sa ii pulverizezi usor pentru a mentine un mediu armonios. 

Fertilizant

Deoarece este supus udarilor dese, in timp, nivelul de nutrienti necesari pentru sanatatea bonsaiului se va diminua. De aceea, odata pe saptamana, este indicat sa adaugi un fertilizant special pentru bonsai, diluat cu apa, urmand instructiunile prezentate de producator.

  1. Ingrijirea si taierea unui bonsai uscat si afectat 
bonsai

Daca ai achizitionat un bonsai si observi ca isi pierde din vitalitate este necesar sa acorzi mai multa atentie pasilor prezentati mai sus. De asemenea, poate fi vorba despre dimensiunea ghiveciului sau compactarea solului. Atunci cand ghiveciul este prea mic sau solul este prea compact, radacinile sunt afectate, iar bonsaiul isi va pierde din vitalitate. Il poti salva prin plasarea unui ghiveci de dimeniuni mai mari si, de asemenea, prin imbunatatirea solului deja existent. Dupa aceasta modificare, asigura-te ca are destula lumina, apa si adauga fertilizant pentru un plus de nutrienti.

Bonsaiul poate fi cea mai de pret planta a locuintei tale atunci cand stii cum sa il ingrijesti. Acesta ofera o amprenta personala, in functie de specia aleasa si, de asemenea, va avea un impact puternic din punct de vedere estetic. Cu atat mai mult, ingrijirea bonsaiului nu va fi dificila, contrar aparentelor, odata ce descoperi mediul perfect pentru tipul tau de bonsai. 

Sursa foto: unsplash.com.


California Flowers - Livram zambete si flori, acum si in Bucuresti!

You may also like

View all
Example blog post
Example blog post
Example blog post