Flori de primavara – cate mesaje incap intr-un singur buchet + imagini care te vor inspira]
Primavara este anotimpul cel mai inmiresmat din an, multumita florilor de sezon care ne fac viata mai frumoasa dupa o iarna lunga. Cui nu-i place sa primeasca un aranjament floral sau un buchet cu flori de sezon? Atat de cuceriti sunt ochii de multitudinea de culori, incat omitem faptul ca fiecare floare si culoare implica o simbolistica aparte. Daca stapanesti semnificatia fiecarei specii sau culoare a florilor de primavara, poti transmite un mesaj emotionant, fie el de iubire, admiratie, recunostinta sau prietenie.
Cuprins
- Flori de primavara: frezii, lalele sau zambile? Ce spune despre tine floarea ta preferata de primavara
- Florile de primavara – Ce flori daruim de 1 si 8 martie si de ce?
- Ce culori selectam pentru un buchet cu flori de primavara reusit: galben, mov, albastru, alb, roz, rosu, portocaliu etc.
- Flori de primavara: frezii, lalele sau zambile? Ce spune despre tine floarea ta preferata de primavara
Delicatetea si parfumul fiecarei flori de primavara adaposteste o mica poveste incarcata de simboluri. Acest lucru ne poate influenta alegerile atunci cand daruim un buchet de flori si ne aduce mai aproape de mesajul pe care vrem sa il transmitem persoanei dragi, atunci cand nu ne exprimam in mesaje scrise ori verbale.
- Zambila
Zambila este iubita pentru culorile vesele si parfumul intens. Povestea din spatele florii ne aminteste de Hyakinthos, indragit de zeii Apollo si Zephyr. Intr-o zi, pe cand Apollo il invata pe Hyakinthos arta de a arunca discul, zeul vantului Zephyr, a deviat directia discului care astfel l-a nimerit in cap pe Hyakinthos. Sangele scurs pe pamant a creat forma unei flori cu aspect similar unui clopotel. De atunci, zambila a ramas floare-simbol care exprima fidelitate si sentimente sincere.
Poti darui aceste flori de primavara in ghiveci, daca destinatarul detine o gradina. Sau, o poti surprinde pe mama sau pe iubita ta cu un aranjament floral sau un buchet de zambile.
Daca zambilele sunt florile tale preferate, atunci ai o personalitate puternica, precum parfumul acestora. Cei care prefera zambilele sunt persoane cu caractere tari, care stiu cum sa se comporte astfel incat sa se impuna in societate si sa se faca placute de oricine.
- Ghiocelul
Ghiocelul, vestitorul sau floarea primaverii cum mai este numit, are o poveste emotionanta legata de o raza de soare – fiica cea mica a astrului. Aceasta se juca printre florile din gradina tatalui ei, cand deodata, privirea i-a fost cucerita de o floare minunata pe care s-a decis sa o rupa pentru a o pastra. Insa, odata cu floarea aceea, raza de soare a rupt si un ghiocel. Floarea a inceput sa planga din cauza ca o durea codita care i-a fost smulsa. Drept gest de iertare pentru durerea care i-a fost pricinuita de catre fiica sa, soarele i-a promis micii flori de primavara ca ii va indeplini orice dorinta. Atunci ghiocelul i-a cerut sa fie floarea vestitoare a primaverii, de indata ce zapada iernii se topeste. Ghiocelul ilustreaza puritate, nou inceput, speranta si prietenie sincera.
- Laleaua
Laleaua aminteste de o frumoasa poveste de iubire dintre Farhad si iubita lui, Shirin, poveste cu final nefericit. Cand tanarul indragostit, Farhad, a aflat ca iubita sa a fost ucisa, a pornit in cautarea ei. Pe drum insa, calul s-a prabusit in goana, iar tanarul indragostit si-a gasit sfarsitul lovindu-se de o stanca. Picaturile de sange au creat o floare cu forma unei cupole si de atunci, laleaua rosie a devenit simbolul sacrificiului si iubirii eterne.
In functie de culoarea lor, lalelele poarta mesaje care pot fi interpretate diferit. Lalelele rosii, dupa cum am specificat, trimit la acea dragoste desavarsita, lalelele mov exprima distinctie si apreciere, asadar pot fi oferite sefei, bunicii, profesoarelor si, in general, persoanelor pe care le respecti foarte mult. Lalelele albe sunt un bun prilej de a-i cere iertare cuiva, cele galbene transmit mesaje optimiste si sunt indicate pentru a le trimite unei persoane care a depasit cu bine o operatie sau alt moment de cumpana din viata sa.
Lalelele sunt cele mai iubite flori dupa trandafiri. Daca ai alege oricand un buchet de lalele, atunci acest lucru poate spune despre tine ca esti o persoana vesela, dispusa oricand sa le arati celor din jur cat ii apreciezi prin complimente si sfaturi. De asemenea, persoanele care adora lalelele sunt persoane curioase, care alunga rapid plictiseala si carora le place sa experimenteze lucruri noi in viata.
- Frezia
Frezia este floarea de primavara care cucereste prin gratie, finete si parfum de neuitat. Aceasta floare si-a primit numele dupa fizicianul Friedrich Heinrich Theodor Freese. Simbolistica acesteia face trimitere la tot ce inseamna puritate, inocenta, castitate si iubire la inceput. Buchetele de frezii sunt adesea daruite proaspetelor mamici la momentul nasterii.
Freziile sunt asociate cu personalitati asemenea lor: delicate, calme, senine si care daruiesc celor din jur afectiune puternica, asemenea parfumului pe care il daruiesc aceste flori.
- Narcisa
In China, narcisele sunt florile de primavara despre care se spune ca atrag norocul. Sunt flori asociate cu prosperitatea, speranta si sunt adesea daruite la botezuri sau drept semn al prieteniei.
Narcisele indica firi entuziaste, sincere, prietenoase si care stiu sa aprecieze farmecul lucrurilor marunte.
- Liliac
Nimic nu se compara cu mireasma dulce, subtila si persistenta a florii de liliac. Aceasta misterioasa floare de primavara te poarta in nostalgia amintirilor. In credinta populara, floarea de liliac era daruita femeilor nemaritate.
- Bujor
Bujorul exprima iubirea patimasa, sentimente puternice, precum parfumul si culoarea acestei flori. Asadar, ofera bujori persoanelor pentru care ai sentimente intense, de prietenie, admiratie sau iubire. Bujorul este o floare foarte cautata in China si Japonia, unde este considerata floare aducatoare de noroc.
- Magnolia
Magnolia impresioneaza prin aspectul regal. Magnolia este un arbore trainic ce a supravietuit schimbarilor climatice, arbore cu flori dure, motiv pentru care acestea ilustreaza perseverenta, puterea si viata lunga.
- Iris
Irisul poate exprima mesaje diferite in functie de culoare. Florile violet de iris simbolizeaza intelepciunea, cele galbene simbolizeaza pasiunea posesiva, florile albe duc cu gandul la sentimente pure si sincere, iar cele albastre exprima sentimente vesnice.
- Mac
Intrucat oamenii obisnuiesc sa extraga opiul din aceste flori de primavara, macii au ajuns asociati cu senzatiile de calm si liniste sufleteasca. In vremurile apuse, macii erau inclusi in potiuni de dragoste, pentru ca li se atribuiau proprietati de calmare a suferintelor. Ofera un buchet mixt in care sa adaugi si cateva flori de mac pentru un efect contrastant si elegant.
- Florile de primavara – Ce flori daruim de 1 si 8 martie si de ce?
Fie ca au semnificatie aparte, fie sunt oferite in semn de multumire, felicitare sau respect, florile inseamna mereu admiratie. Cele mai des oferite flori de 1 si 8 martie sunt florile primaverii. Daca vrei sa transmiti un mesaj clar si special cuiva, atunci alege florile din buchet in functie de ce transmit ele. Fie ca optezi pentru un buchet format dintr-o singura specie, fie ca alegi un buchet mixt, florile de primavara vor aduce un plus de culoare si prospetime in viata persoanei la care te-ai gandit.
- Trandafiri
Trandafirii nu sunt florile unui singur anotimp. Poti trimite un buchet de trandafiri proaspeti oricand se investe o ocazie, indiferent de sezon. Legenda acestor flori arata ca trandafirii sunt mesageri divini ai iubirii si astfel se explica de ce oamenii aleg sa ofere trandafiri mamelor, bunicilor, sotiilor, iubitelor sau oricarei femei importante din viata lor. Trandafirii rosii emana dragoste pasionala si romantism.
Trandafirul galben este un gest de prietenie sincera, in timp ce un trandafir alb simbolizeaza dragostea de inceput, prietenia si alte sentimente pure.
- Orhidee
Orhideele sunt florile care infloresc usor, in conditii variate, atat meteo, cat si de mediu. Orhideele sunt florile ideale pentru a fi oferite mamei, sotiei, unei sefe sau bunicii. Un buchet cu orhidee semnifica admiratia si respectul.
- Lalele
Lalelele sunt si flori de primavara de gradina. Daca esti fericitul proprietar al unei case si ai gradina, atunci te vei bucura multe saptamani la rand de varietatea de culori vii pe care ti le daruiesc lalelele. Acestea se bucura de o bogatie cromatica impresionanta, semnifica iubirea statornica si sincera. Lalelele albe si cele galbene sunt oferite de catre barbatii care curteaza o femeie care a intrat recent in viata lor. Lalelele rosii sunt oferite sotiilor sau iubitelor, datorita semnificatiei evidente pe care o au.
- Narcise
Cine ofera sau primeste narcise va avea noroc tot anul. Narcisele se ofera in buchet si, de preferat, intr-un numar de cinci. Aducatoare de noroc, narcisele se daruiesc de Ziua Internationala a Femeii, dar se obisnuieste sa se ofere un buchet si cu ocazia aniversarii a 10 ani de casnicie.
- Freziile
Gratie parfumului deosebit, freziile sunt o incantare pentru femei. Simbol al inocentei si al prospetimii, freziile se regasesc adesea si in buchetele mireselor.
Daca preferi sa apelezi la limbajul florilor mai mult decat la propriile cuvinte pentru a-i demonstra celuilalt ceea ce simti, atunci ia in calcul si simbolurile cromatice ale florilor.
- Zambile
Zambilele se ofera de 8 martie, dar ai grija la paleta cromatica. Poti compune un buchet de zambile roz si galbene, prin care sa iti surprinzi cea mai buna prietena sau pe sora ta care iti este si confidenta. Sau poti alcatui un aranjament cu zambile albastre, roz sau purpurii. Semnificatia mixului cromatic se traduce astfel: iubirea vesnica invinge toate obstacolele.
- Ce culori selectam pentru un buchet cu flori de primavara reusit: galben, mov, albastru, alb, roz, rosu, portocaliu etc.
Inainte de a crea un buchet cu flori monocrome sau un mix, arunca o privire la urmatoarea lista:
- Albul semnifica puritatea si inocenta.
- Albastrul este simbol al increderii, dar totodata si al departarii si tristetii.
- Galbenul este culoarea calda si usoara. Un buchet cu flori galbene poate transmite un mesaj pozitiv si de incurajare pentru cineva aflat in impas, dar totodata, galbenul este culoarea asociata geloziei.
- Florile portocalii exprima caldura, sentimente pozitive si pasionale. Pot fi trimise ca alternativa a florilor rosii catre femeia pe care o iubesti.
- Florile rosii emana in mod evident multa pasiune, dragoste aprinsa si putere. Nuantele de rosu poarta fiecare o semnificatie aparte. Asadar, rosu inchis exprima seriozitate si florile in aceasta nuanta pot fi daruite persoanelor cu autoritate in viata ta si pe care le admiri. Florile cu nuante deschise de rosu exprima atractie, angajament, dorinta sau romantism.
- Florile roz sunt ideale atunci cand vrei sa feliciti o mama care abia a nascut, o persoana care abia s-a externat ori pentru a-ti exprima intentiile amoroase fata de o femeie pe care ai cunoscut-o recent. Rozul este culoarea inceputului, pozitivismului, a inocentei si prieteniei.
- Florile verzi transmit mesaje de calm, liniste si odihna. Florile verzi creeaza contraste de efect in buchete mixte.
- Florile mov trimit cu gandul la seriozitate, respect, lux si maretie. Acestea sunt potrivite pentru persoanele in varsta sau pentru evenimente formale.
Tine cont de toate aceste aspecte inainte de a opta pentru un buchet cu flori sau, de ce nu, pentru un aranjament de flori in cutie. Nu uita ca gestul tau poate avea o semnificatie de doua ori mai profunda daca vei acorda atentie sporita tipurilor de flori alese, dar si culorilor acestora. Bineinteles, poti cere oricand sfaturi pentru o alegere inteleapta!
Sursa foto: Shutterstock.com, Californiaflowers.ro
Florarie București cu livrare la domiciliu
Florarie Brașov pentru flori proaspete și livrare rapidă