Amenajarea balconului cu flori - cum sa obtii propriul colt de rai
Lipsa propriei gradini in care sa te poti bucura de un spatiu amenajat dupa bunul plac este cu adevarat un impediment pentru multe persoane. Majoritatea oamenilor locuiesc intr-un apartament, iar spatiul este foarte mic. Totusi, un trend ascendent acum este acela de a-ti transforma balconul in propria gradina. Astfel, el devine un loc cu o atmosfera placuta, unde te poti relaxa in voie. Cu toate acestea, amenajarea nu este chiar usoara, pentru ca ai nevoie nu doar de inspiratie, ci si de cunostinte in alegerea unui mobilier potrivit spatiului disponibil si a plantelor decorative.
Cuprins:
- Idei de amenajarea balconului cu flori in functie de tipul acestuia
1.1. Amenajari balcon cu flori deschis
1.2. Amenajari balcon cu flori inchis
- Balcon amenajat cu flori in functie de dimensiuni
2.1. Idei de amenajare a balconului cu flori mic
2.2. Idei de amenajare a balconului cu flori mare
2.3. Idei de amenajare a balconului cu flori ingust
- Flori de balcon care rezista la soare - ce sa alegi
- Idei de amenajarea balconului cu flori in functie de tipul acestuia
Amenajarea unui balcon cu flori poate fi atat o activitate distractiva, cat si implinitoare. Totusi, cel mai greu este sa incepi. De ce? Pentru ca ai nevoie de inspiratie si de ajutor. De multe ori, ce iti imaginezi tu poate sa nu corespunda cu realitatea, iar in acel moment este important sa gasesti solutii mult mai bune.
Iti doresti o gradina cu flori, un spatiu relaxant unde sa iti savurezi cafeaua, un mic loc pentru legume sau toate cele de mai sus? Trebuie sa te gandesti foarte bine la aceste aspecte inainte de a incepe transformarea spatiului. De asemenea, ia in considerare faptul ca multe balcoane infrumuseteaza si completeaza designul exterior al casei, iar in functie de ce vrei sa obtii, trebuie sa te decizi la un buget. Daca locul este destinat pentru activitatile zilnice, atunci poate vrei sa te asiguri ca primesti lumina naturala din besug, iar daca te gandesti sa iti petreci serile aici, vei avea nevoie de iluminare artificiala.
Mai mult decat atat, gandeste-te cata lumina solara primeste balconul tau. Probabil ca acest lucru este cel mai important aspect, pentru ca el va determina ce fel de plante poti aseza aici. Este recomandat sa alegi atat plante tip palmieri care raman vesnic verzi, cat si specii care infloresc. Astfel, te vei bucura de diversitate si vei avea o paleta cromatica fabuloasa si explozii de culoare.
1.1. Amenajari balcon cu flori deschis
Balconul deschis are un avantaj major in timpul anotimpurilor calde, pentru ca ofera plantelor lumina naturala, soare, umbra si un mediu placut in care sa se dezvolte. Dezavantajul consta in faptul ca odata ce va veni iarna, amenajarea trebuie reconfigurata, iar plantele introduse inapoi in casa.
De asemenea, partea mai putin neplacuta consta in faptul ca la schimbarea anotimpurilor iti va fi mai greu sa pastrezi curatenia aici si sa protejezi mobilierul. Atat scaunele, mesele, canapelele sau fotoliile, cat si mobila pentru aranjamentele florale trebuie sa fie confectionate din materiale rezistente, care sa nu cedeze atunci cand sunt supuse conditiilor meteo nefavorabile.
Trecand la avantajele unui astfel de balcon, trebuie sa stii ca ai ocazia sa il amenajezi cu foarte multe flori, mai ales daca este o zona umbrita sau semi-umbrita. Multe plante se feresc de soarele foarte puternic, pentru ca reuseste sa le arda atat frunzele, cat si radacinile.
1.2. Amenajari balcon cu flori inchis
Pentru un balcon inchis va trebui sa te orientezi catre plante de interior. Totusi, nu uita ca si ele au nevoie de aer curat, asa ca este indicat sa ai in apropiere un geam pe care sa il deschizi din cand in cand.
Un astfel de balcon iti ofera avantajul ca poate sta amenajat pe tot parcursul anului si iti poti petrece aici atat zilele insorite, cat si pe cele mai friguroase. Alege un mobilier suspendat, pentru a profita de tot spatiul. Aici ai posibilitatea sa asezi cartile tale preferate, ghivece colorate cu flori, un fotoliu confortabil si o masuta de cafea. De asemenea, poti pune pe jos un covor ca sa completezi aspectul final.
Gardenia este o planta superba si poate fi amplasata in interior, atat la un loc racoros, cat si la soare. In plus, ingijirea ei nu necesita o munca foarte mare. Nu uita ca un balcon inchis are, de cele mai multe ori, dimensiuni reduse. Acest lucru inseamna ca trebuie sa te orientezi catre o amenajare pe verticala.
- Balcon amenajat cu flori in functie de dimensiuni
Atunci cand vine vorba de amenajarea balconului, dimensiunea iti va oferi foarte multe indicii despre cum ar trebui sa arate organizarea spatiului si mobilierul. Daca iti doresti atat o mica gradina cu flori, cat si o zona de relaxare este necesar sa iei in calcul spatiul pe care il ai disponibil, pentru a nu-l aglomera.
Daca pe un balcon mare poti sa iti lasi imaginatia sa lucreze si ai posibilitatea sa organizezi locul asa cum vrei tu, atunci cand vine vorba de spatii mai putin generoase este important sa urmezi cateva sfaturi. Cu ajutorul lor, vei avea posibilitatea sa te bucuri de un balcon modern si luminos, ceea ce il va face sa para mai mare decat este in realitate.
De asemenea, indiferent de dimensiunile balconului, ia in considerare amenajarea podelei. Te poti orienta catre covorasele de exterior care imita iarba sau catre placile de lemn cu design interesant.
2.1. Idei de amenajare a balconului cu flori mic
Probabil ca un balcon mic este cel mai buclucas atunci cand vine vorba despre transformarea lui intr-un spatiu care sa iti ofere atat loc pentru relaxare, cat si o mica gradina plina cu florile tale preferate. Totusi, nu te descuraja, pentru ca le poti avea pe amandoua. Incepe prin a monta o mocheta care imita iarba, foloseste-te de pervazul geamurilor si usilor si, utilizeaza balustrada pentru a monta ghivecele aici.
O alta solutie la care poate nu te-ai gandit, dar extrem de eficienta este folosirea carligelor pentru agatarea ghivecelor. Orienteaza-te catre un design cat mai simplu si alege vaze si decoratiuni clasice, care sa nu deranjeze din punct de vedere vizual. Atunci cand ai un balcon mic, trebuie sa stapanesti foarte bine culoarea. In caz contrar, totul va parea un kitsch. Tijele metalice creeaza un fel de lant intre vase si permite apei sa curga, doar udand partea de sus.
De asemenea, te poti inspira din balcoanele in stil italian. De cele mai
multe ori, aici nu exista posibilitatea de a aseza scaune sau mese, insa acest lucru nu inseamna ca nu il poti amenaja cu flori care sa creeze un impact. In acest caz, intervin jardinierele si ghivecele suspendate pe balustrada, pline de flori colorate.
2.2. Idei de amenajare a balconului cu flori mare
Daca ai un balcon mare, atunci poti sa te declari o persoana fericita. Ai posibilitatea sa iti amenajezi spatiu in asa fel incat sa nu faci niciun compromis. Pe langa faptul ca poti sa alegi flori de toate dimensiunile, poti sa optezi si pentru un mobilier confortabil si modern. Alege o masuta de cafea, scaune si nu uita de o canapea unde te poti relaxa dupa bunul plac.
De asemenea, nu este exclus sa iti doresti putina intimitate. Daca ai un balcon foarte mare este destul de usor sa fie observat de ceilalti vecini. O solutie foarte buna este sa apelezi la vita de vie sau la iedera, pe care le poti directiona sa creasca asa cum vrei tu, ca o cupola. Pe aceasta din urma poti sa o construiesti din tevi sau sa o cumperi deja confectionata. Ea va acoperi o buna parte a balconului, de la peretele exterior, pana la balustrada.
2.3. Idei de amenajare a balconului cu flori ingust
Amenajarea florilor pe un balcon ingust poate fi o provocare, insa aici gasesti toate solutiile de care ai nevoie. Cand spatiul nu este prea prietenos, incearca sa lucrezi pe verticala. In acest fel, iti vei crea un spatiu confortabil, fara sa te impiedici de ghivecele cu flori de pe jos, iar podeaua va ramane curata si vei economisi foarte mult spatiu. Fie ca apelezi la jardiniere de perete sau balustrada, fie iti confectionezi propriul mobilier vertical din lemn, aceasta solutie este perfecta pentru tine.
De asemenea, poti gasi si ghivece mici care au propriul sistem de prindere in perete. In acest fel, scapi si de grija achizitionari unui mobilier si te poti orienta doar catre scaune, tabureti sau o masuta de cafea.
- Flori de balcon care rezista la soare - ce sa alegi
Daca ai un balcon care se bucura pe tot parcursul zilei de soare, unele dintre cele mai potrivite alegeri sunt citricele. Cultivarea fructelor poate deveni propriul tau hobby, pentru ca aceste plante vor adora zilele insorite. In plus, daca iti doresti sa aduci putin umbra, poti opta pentru o umbrela de dimensiuni mari pe care sa o montezi pe balustrada balconului. Nu doar ca este un ajutor de nadejde pentru plantele mai pretentioase, dar reprezinta si un touch de design foarte chic.
De asemenea, plantele tropicale sunt cele mai potrivite pentru a sta la soare toata ziua. Desigur, ele au nevoie si de multa umiditate, deci trebuie sa te asiguri ca le vei uda la cateva zile. Totusi, ia in considerare ca nu le place foarte mult frigul, ceea ce inseamna ca odata cu venirea anotimpului rece, va trebui sa le bagi in interior.
Atunci cand esti in cautarea unor idei de flori pentru balcon, trebuie sa te gandesti la tipul de spatiu disponibil, daca este insorit sau umbors si care sunt plantele ce vor trai foarte bine in acel loc.
De exemplu, Dracaena este una dintre acele plante care se descurca de minune la soare. Este rezistenta la seceta si se poate adapta foarte usor la orice climat. Ar trebui sa fie udata la cateva zile, mai ales daca va sta afara. In caz contrar, cu putina lumina va fi nevoie doar de putina apa.
Hemerocallis sau crinul salbatic este o planta cu o perioada de inflorire de lunga durata. Se descurca de minune la caldura si iubeste soarele. Poate fi asezata pe un balcon deschis si luminos fara probleme. Trebuie udata din plin, insa la 1-2 saptamani.
De asemenea, Bonsaiul este o alta planta care poate rezista foarte bine pe un balcon, dar are nevoie de ingrijiri suplimentare, pentru ca de obicei este destul de pretentioasa. Daca vrei sa adopti un design japonez/asiatic si sa te focusezi pe relaxare va fi perfect pe balconul tau.
Asadar, florile pe balcon sunt o idee minunata, insa pentru ca rezultatul sa fie cel dorit este important sa iei in considerare sfaturile si ideile de mai sus. Nu uita ca fiecare spatiu este unic, iar el trebuie sa te reprezinte!
Surse foto: Unsplash.com, Pinterest.com, Californiaflowers.ro
Florarie București cu livrare la domiciliu
Florarie Brașov pentru flori proaspete și livrare rapidă